Am primit vestea apariției unui nou membru al familiei cu foarte multe emoții. Mi-am dorit dintotdeauna doi copii pentru că eu nu am frați sau surori. Am aflat despre a doua sarcină văzând cele două liniuțe de pe test și inima mi-a tresărit. Am realizat dintr-o dată că inima mea e de acum împarțită în două.
A doua sarcină nu a fost deloc mai blândă cu corpul meu
Starea de rău din primul trimestru mi-a suprimat rapid temerile. Mi-a fost atât de rău în majoritatea zilelor, încât nu reușeam să mă gândesc la prea multe. Tot ce a fost în mintea mea a fost dorința de a reuși să trec peste încă o zi și să nu mă prăbușesc.
Edi, în jurul vârstei de un an jumătate, e cum nu se poate mai energic, vesel și aventurier. Sufletul îmi zâmbește în fiecare zi în care îl văd descoperind lumea. Stomacul pe de altă parte mi-a răpit zâmbetul. Mi-a fost atât de greață în fiecare zi, încât nu am reușit să mănânc mai nimic în primele luni. Am pierdut din greutate și am reușit să supraviețuiesc doar cu pâine prăjită, apă minerală cu lămâie, covrigi uscați și ocazional morcovi cruzi.
Partea și mai neplăcută a fost mâncarea gătită zilnic pentru băieții mei. Mirosul de mâncare m-a făcut să vomit des și nici vorbă să mă mai pot atinge de mâncare când era gata.
Am avut chiar și câteva zile în care nu am fost în stare să îmi îngrijesc băiatul și am fost nevoită să îl trimit la bunici. Nu îmi pot imagina cum aș fi putut să depășesc această perioadă fără ajutorul lor. În tot acest timp, Edi a trecut și printr-o enterocolită și a devenit dintr-o dată exagerat de atașat de mine. Se trezea din oră în oră noaptea să mă strige, accepta să mănânce doar de la mine și plângea isteric să îl iau în brațe. Am trecut cumva și de această etapă cu multă răbdare și explicații.
Toate perioadele grele trec până la urmă
Azi reușesc să scriu aceste rânduri în timp ce îmi privesc mândră burtica și omulețul gălăgios. Încă am și zile grele cu migrene groaznice care țin câte 48 de ore. Realizez, uitându-mă în spate, că nici prima sarcină nu a fost mai ușoară, dar că mintea mea a reușit cumva să estompeze amintirile neplăcute suficient de mult încât să îndrăznesc să trec prin asta din nou. La fel sunt și amintirile despre naștere. Știu acum la ce să mă aștept, așa că nu îmi mai ocup mintea cu gânduri despre asta.
Temerile mele sunt acum de altă natură. Cred că sunt gândurile oricărei mămici de doi. Cum să mă împart între două suflete? Voi putea să îi ofer celui mic la fel de multă dragoste ca și primului, dar fără să îl privez pe cel mare de ceva. Cum ne vom adapta? Cum vom dormi? Se va adapta familia noastră? Cum să fiu mamă de doi, când încă învăț zilnic să fiu mamă pentru unul?
Mai multe gânduri de mămică găsești aici.
Imagine de Tim Kraaijvanger de la Pixabay