Eu nu mi-am iubit destul copiii mici ca să pot să mi-i imaginez oameni mari.
Citeam zilele trecute articolul Karinei, mama micului Marc, care își imagina cum va sta pe o canapea peste 20 de ani cu fiul ei. Cuvintele ei m-au făcut să tresar. M-au făcut să realizez că mintea mea nici măcar nu poate să proiecteze o imagine ca aceasta.
Eu simt că nu am pupat destul, nu am îmbrățișat pe săturate, nu am îngrijit și nu am legănat destul oamenii mei mici. Eu nu am plâns destul la capetele lor ca să pot să mi-i închipui oameni mari. Nu am șters destule năsucuri și nu am mângâiat destul obrăjorii fini. Eu nu le-am dat destulă dragoste încât să le fie de ajuns și să o caute și în altă parte.
Și nu am auzit mami, mami, mami de destule milioane de ori.
Mie nu-mi ajunge prezentul oricât aș încerca să-mi spun că e normal ca timpul să treacă și noi să rămânem în urmă.
Nu-mi pot imagina copiii mici devenind oameni mari
Nici nu-mi pot imagina mânuțele pufoase de copilaș ale băiețelului meu devenind mari și aspre. Nu pot concepe ca pe corpul lui să apară păr și obrăjorii dulci să aibă barbă. Și nu-mi pot scoate din nări mirosul lui de puiuț care parcă doar ieri avea iz de lapte. Eu nu sunt pregătită să-mi văd copilul bărbat și mă sperie gândul că nu știu dacă voi fi vreodată!
Și nu-mi pot imagina ochișorii frumoși ai bebelușei mele încărcați de praf din farduri. Nu pot vedea piciorușele ei, pe care le-am pupat de un milion de ori, purtând tocuri. Și nu pot să-i văd brațele nemaifiind podoaba minunată de la gâtul meu.
Eu nu am puterea să văd în viitor și nu am nici măcar curajul. Vreau să mă agăț strâns de ziua de azi și să nu o las să treacă. Eu vreau să fiu ceea ce știu deja să fiu. Mama de pui mici. Să-i încălzesc în brațe și să-i hrănesc la piept. Să alerg după ei prin casă și să îi trag cu sania prin zăpadă.
Eu vreau milioane de acum ca să-i iubesc atât cât merită!
Imagine de skalekar1992 de la Pixabay
Mai multe gânduri de mămică găsești aici.