E greu să alegi numele copiilor tăi, pentru că este o decizie pentru toată viața. Așa a fost și în cazul nostru, cu primul copil. Cu cel de-al doilea însă, lucrurile au fost mai simple. Pentru că nu am ales noi.
Când alegi numele copiilor tăi, realizezi câți oameni nu-ți plac
Am dreptate? În perioada în care încercam să alegem numele lui Edi am realizat cât de mult asociem anumite nume cu persoanele cunoscute care le poartă. Unele nume ne plăceau înainte să avem un copil, dar parcă nu i se potriveau copilului nostru.
Apoi soțul meu mai avea un obicei enervant. Eu îi citeam listele interminabile cu nume de băieți și el găsea moduri de a le ridiculiza pe toate. Eu ziceam Anton, el o rimă cu beton… V-ați prins voi. Discuția despre nume mă frustra teribil. El zicea că nu e grabă și eu simțeam că nu vom alege niciodată.
Apoi e problema numelui de familie. Pe când găseam ceva care ne plăcea, parcă nu suna bine cu numele de familie. Numele nostru începe cu C și are potențial de cacofonie.
Povestea numelui primului copil
I-am spus tăticului de zeci de ori că eu nu plec la spital fără să am un nume. Cu toate astea, așa am plecat.
Pe lista noastră scurtă de nume, care ne plăceau și nu erau deja luate de vreun prieten, verișor, coleg, cunoscut, erau Eric și Eduard. Nu am reușit să decidem, așa că am spus că voi ști atunci când îl voi vedea.
Întâmplarea a făcut ca persoana minunată care ne-a fost moașă să se numească Erica. Văzând cât de frumos se poartă cu mine, am fost aproape convinsă că băiețelul îi va purta numele.
Dar, surpriză! Când i-am văzut fățuca nu mi s-a părut că seamănă cu un Eric.
Vi s-a întâmplat vreodată? Să cunoașteți o persoană și să vi se pară că i s-ar potrivi sau nu un anumit nume?
Așa că puiul nostru e Eduard. Și al doilea prenume este cel al tăticului său.
Povestea numelui celui de-al doilea copil
În ceea ce privește numele fetiței, am crezut că ne va fi mult mai ușor. Sunt foarte multe nume de fată frumoase și interesante. Pe lista noastră scurtă erau numele de Antonia, preferat de soțul meu și Ariana, preferat de mine.
Păi și cum de o cheamă Sara? Poveste lungă…
Am fost plecați în Egipt când Edi avea un an și opt luni. Acolo s-a jucat cu o fetiță Sara. A fost o întâlnire scurtă, de vreo 30 de minute, în urma căreia el a început să îi spună Sara bebelușului din burtică.
Am crezut că va uita. Îi tot propuneam nume. Îl întrebam: ți-ar plăcea să o cheme Antonia? El răspundea hotărât: nu! Bebe Sara! Am ținut-o tot așa până în dimineața în care am pornit spre spital. L-am întrebat pe soțul meu ce facem. Cum aș putea să vin acasă cu un bebeluș pe care nu-l cheamă Sara? Ar zice că nu e bebelușul nostru! Așa că Sara a fost.
I-am pus și ei al doilea nume. I-am spus soțului să aleagă el dintre cele două care ne plăceau. A mers la evidența populației și a înregistrat-o. Mi-a spus că o cheamă Sara Antonia. Așa am spus și eu mai departe.
După zece zile am primit certificatul de naștere. Și surpriză! Soțul meu a ales numele care îmi plăcea mie. Așa că două săptămâni le-am zis oamenilor că pe fetița mea o chema altfel decât o cheamă în realitate.
Alte povești cu și despre doi copii găsești aici.
Mă găsești și pe Facebook și Instagram.
Foto Heiner via Pexels.com