Aceste cuvinte sunt dedicate primului meu copil:
-Te rog iartă-mă dacă nu am făcut destul de când a apărut surioara ta! Mami e aici pentru tine!
Greutățile primului copil
De când am venit acasă cu surioara lui, Edi mi s-a părut dintr-o dată mare. Deși am plecat de acasă la spital și mi-am lăsat puiul mic cu tati, când m-am întors ceva se schimbase. Așezat lângă bebeluș, acum părea un copilaș gigant! Dar el era, de fapt, la fel de mic. El avea tot atâta nevoie de iubire și conectare ca și până atunci. Sau poate chiar mai multă.
Am știut asta mereu și am încercat să fim acolo pentru el. Cu toate astea, privind în urmă, simt că așa l-am tratat și așa l-am văzut de atunci: ca pe un copill mare. Și poate am greșit. Tot timpul ne-am așteptat să înțeleagă mai ușor. Să asculte. Să accepte să împartă. Și a făcut-o, în felul lui. Dar s-a luptat mereu pentru cel mai important lucru: să fie văzut și auzit.
Lupta lui pentru atenție l-a făcut neastâmpărat. Dificil. Uneori, chiar obositor. Noi ne-am luptat cu noi înșine și unul cu celălalt ca să reușim să umplem toate golurile. Și de cele mai multe ori, am reușit.
Dar sufletul meu de mamă nu e împăcat. M-am uitat ieri peste filmulețele de când era Edi la vârsta pe care o are acum surioara lui. Am avut un sentiment ciudat că fiind ocupată cu bebelușa, nu m-am mai bucurat la fel de etapele din dezvoltarea lui. Parcă am clipit și m-am trezit cu un băiețel de 3 ani jumătate. Abia îmi mai amintesc cum era când nu vorbea în fraze.
Schimbările din viața bebelușului sunt mai spectaculoase
Asta face un bebeluș. Îți distrage atenția. Gângurelile, dinții, primii pași, sunt parcă mai vizibile decât o poezie învățată la grădiniță. De câte ori realizez lucrurile acestea, mă opresc. Îl îmbrățisez și încerc să îi dau mai mult.
Până să vină bebelușa pe lume, el dormea cu mine în cameră. Apoi s-a mutat cu tati și Sara a dormit în camera mea. Recent am făcut schimb pentru o noapte. Am dormit eu cu el și tăticul cu fetița.
A fost atât de încântat! I-am propus să facem asta în weekend-ul ce vine. A acceptat și mi-a spus:
-Bine, dar să stai cu mine până dimineață! Să nu mergi să îi dai țiți deloc. E fetiță mare! Și dacă tot îi dai țiți, o să se termine de tot.
Of, mi-am dorit atât de mult să îi tratez la fel! Dar e foarte greu să faci asta când nevoile lor sunt diferite. Și știu că simplu fapt că am aceste frământări, mă face o mamă mai bună, dar pentru mine asta nu e de ajuns. Și nici pentru ei.
E greu să fii frate mai mare! Știu asta! O văd zi de zi! Aceste rânduri sunt promisiunea mea că voi încerca să fac și mai mult decât am făcut până acum. Pentru că puiul meu mare, e de fapt tot puiul meu mic!
Alte povești cu și despre doi copii găsești aici.