Maternitatea ne transformă oare în superoameni?

Maternitatea e perioada în care multe mămici își descoperă potențialul, dar nu pentru că ar avea mai mult timp liber, așa cum credeam înainte să am un copil.
Azi mă uit înapoi și zâmbesc când realizez cât eram de naivă.
Maternitatea vine la pachet cu foarte multe lucruri, dar timpul liber nu este unul dintre ele.
Dar totuși cum reușesc? Cum pot aceste femei să facă atâtea lucruri minunate și să fie în continuare dedicate familiei? Oare maternitatea ne transformă în superoameni?
Răspunsul este DA, mult mai mult decât ne puteam închipui.

Viața de mămică e minunată, dar uneori e atât de grea!

Curaj, mami! Nu ești singură. Pentru orice dificultate ai întâmpina, există ajutor. Trebuie doar să îl cauți.

Curaj, mami! Furtuna va trece și tu vei deveni mai puternică

Da, când vine momentul te încurajez să treci la fapte! Amintește-ți tot ce ți-ai dorit să faci atunci când nu puteai și fă măcar jumătate.
Fii acolo lângă el atât cât e nevoie, atât cât simți, apoi îndrăznește! Găsește-ți drumul înapoi înspre tine! Fă-o în felul tău. Citește o carte, mergi la salon sau fă sport. Și nu uita să zâmbești. Furtuna va trece și vin vremuri mai bune.

Mă arde azi dorul de mâine

Îl simt atât de prezent. Pare îndepărtat, dar mă mistuie încet. Cu fiecare îmbrățișare e mai aproape și tu ești mai departe, mai mare, mai independent. O, puiule, ești încă mic și mi-ai adormit pe brațe. Încă îți miros părul și îți sărut obrajii. Îmi doresc doar să îmi treci prin brațe și să-mi rămâi în suflet. Mă doare azi …

Mămică sau femeie?

Maternitatea e cea mai minunată și copleșitoare experiență pe care am trăit-o vreodată. Înainte să se nască fiul meu, nu știam că în inima mea încape atâta iubire, în sufletul meu atâta grijă și duioșenie pentru puiul de om, în mintea mea atâtea gânduri despre cum să fac să fie mai bine pentru el și sub ochii mei cearcăne atât de adânci.
Realizez că în cele 9 luni de când Edi a apărut în viața noastră, eu am fost aproape 100% mămica lui și m-am străduit pe cât a fost posibil, să mai fiu și soția bărbatului de lângă mine. Cumva în tot vârtejul creat în jurul micului om, aveam impresia că o să fie timp și pentru mine mai încolo. Gândurile pentru mine au devenit o amânare constantă: Lasă că o să fac sport după ce nu mai alăptez! Lasă că o să îmi cumpăr haine noi după ce revin în formă! Lasă că o să dorm mâine la amiază!”
Azi simt că piedica pentru a redeveni frumoasă, activă, zâmbitoare și implicată, nu e copilul, nu e nici soțul și nu sunt nici treburile casnice. Piedica pentru a redeveni femeia ce am fost o pun chiar eu!

Cearcănele nu-mi vor fi niciodată mai profunde ca dragostea pentru puiul meu

Oameni bine intenționați îmi spun văzându-mi tenul brazdat de cearcane adânci să profit că o am pe mama aproape și să îmi las copilul peste noapte la ea.
Dar cum să îl las? Cum aș putea să îl las să adoarmă suspinând departe de brațele care i-au fost refugiu de când a venit pe lume? Cum să înlocuiesc fericirea din ochii lui atunci cand cuprinde sânul, cu răceala cauciucului și al laptelui din pungă? Cum să dorm fără să îi aud respirația, când nu mă lasă sufletul să îl pun înapoi în patuț când îmi adoarme liniștit în brațe după o criză de plâns?