Să vă spun ce dimineață glorioasă am avut.
Urlete, plânsete, tras de păr, până am reușit cu greu să scot sânul. A urmat un alăptat la fel de tumultos, timp în care am reușit să iau câte o gură întreruptă din minunata cafea cu care mă aștepta tati.
Am reușit să pregătesc într-un final mâncărica puiului și să îl așez în scaunul lui. Soțul a plecat la birou și am rămas noi doi să ne savuram micul dejun, al meu rece și al lui numai bun. A înfulecat rapid tot ce aveam în bol, fară să îmi permită să înghit și eu ceva și a început din nou să plângă.
M-am uitat la ceas și am răsuflat ușurată! Era 10:15, și primul somnic al zilei se apropia. L-am dus pe pui în patul lui, l-am băgat în sacul de dormit și spre marea mea bucurie s-a întins în pătuț și a adormit instant.
Am coborât într-un suflet și mi-am făcut o cafea slabă cu mult lapte. Am ieșit apoi pe terasa în spatele casei unde m-am așezat victorioasă să ascult muzica escavatorului hiadrulic cu picamer.
Știți ce am descoperit?