Atunci când un cuplu se căsătorește toată lumea le urează toate cele bune. Apoi vine întrebarea: cum e să fii căsătorit? Și noi am fost întrebați de multe ori. Răspundeam de fiecare dată cu un zâmbet: e tot așa! Suntem aceiași oameni, locuim împreună de dinainte de căsătorie. Nimic nu s-a schimbat, poate doar perspectiva din care privim lucrurile pe care acum le raportăm și mai mult la doi.
Dar există un alt moment în viața de cuplu când totul se schimbă. În mod paradoxal atunci nu te mai întrebă nimeni: cum e? Evenimentul care schimbă totul pentru un cuplu nu e căsătoria, e nașterea unui copil. Deși ai timp aproape 40 de săptămâni să te pregătești pentru apariția lui, venirea pe lume a micului om e oricum un șoc. Perioada de acomodare e foarte grea pentru multe cupluri. Mama e forțată să se obișnuiască rapid cu durerea, cu lipsa somnului, cu dependența totală a unui om de ea. Mama nu are un răgaz după trauma trăită atunci când dă naștere. Trebuie să învețe rapid că acum e pe ultimul loc.
Dar nici tăticului nu îi este mai ușor. Un mic străin intră în casa lui și acaparează totul. Dacă pentru mamă dragostea și instinctul matern acționează instant, tatăl are uneori nevoie de timp ca să-și clădească relația cu puiul de om. Viața așa cum o cunosc se schimbă complet și totul se învârte în jurul copilului. Și devine atât de ușor să uite unul de celălalt.
Noi ne-am dorit foarte mult un copil. Cand am aflat că sunt însărcinată am fost amândoi extrem de fericiți. În timpul sarcinii ne-am aproapiat și mai mult. M-am simtit atât de protejată și iubită. Cred ca a fost cea mai frumoasă perioadă a relației noastre pentru mine. După ce s-a născut băiatul nostru s-au amplificat certurile. Aveam și înainte unele divergențe de opinie, ca orice cuplu normal, dar parcă toate au căpătat o importanță nemeritată în mod subit. Mă simțeam frustrată pentru că realizam că ne certăm din lucruri neimportante și nu putem să găsim o cale de mijloc. Parcă toată iubirea si răbdarea s-au pierdut pe drum și ne tratam ca doi străini care nu aveau nimic în comun. Înțeleg acum că era defapt nevoia noastră de a ne descărca și persoana cea mai la îndemână era chiar partenerul de viață.
Băiatul nostru a dormit foarte fragmentat pana pe la 8 luni. Eram amândoi obosiți și nu aveam răbdare. Soțul meu repeta aproape obsesiv că e mult mai greu să ai grijă de un copil decât se aștepta. Toate cărțile citite ne îndemnau sa fim un izvor nesecat de calm și liniște. Încercam să fim așa cu copilul și ne vărsam frustrările unul pe celalalt. Perioada noastră grea a coincis si cu perioada de carantină. Eram închiși în casă cu un copil care nu dormea nici ziua nici noaptea si plângea mereu. Era epuizat și el și ne epuiza și pe noi. M-am supărat teribil într-o zi cand soțul meu mi-a sugerat că ar trebui să nu il mai alăptez, crezând ca acesta e motivul trezirilor frecvente. Simțeam că nu înțelege importanța alăptării si cât de fericită sunt ca pot să fac asta pentru puiul nostru.
Am început apoi sa citesc mult. Am devorat toate cărțile despre somnul copiilor. Am încercat multe variante până am ajuns la un echilibru. Avem acum un program strict de somn care funcționează de minune. De 5 luni încoace am reușit în sfârșit să dormim. Odihniți fiind am reușit să ne întoarcem unul către celălalt și să căutăm soluții. Am vorbit mult, ne-am îmbrățișat și ne-am cerut scuze pentru lucrurile spuse cand eram obosiți.
Am ieșit din încercarea aceasta împreună cu mâna mea în mâna lui. Privind înapoi mă gândesc cu mândrie că deși eram epuizați, fără răbdare și nervoși nu ne-am jignit niciodată unul pe celălalt. Chiar și atunci când am țipat, după o zi sau două ne-am luat în brațe. Chiar și atunci cand eram supărați, ne-am suplinit reciproc atunci când celalalt avea nevoie de o pauză.
Nu știu ce ne-am face dacă nu ne-am iubi. Cred ca nu am mai fi noi, dar mă bucur din suflet că ne iubim. Urmează și alte obstacole în drumul nostru, dar ne sprijinim capul unul pe umărul celuilalt și pășim împreună. Știu că asta ne va ajuta să rezistăm până la sfârșit, așa cum ne-am promis în fața altarului.
Photo: arhiva personală de Laura Marin