La începutul iernii am început să visăm frumos la o excursie la schi, după un an greu, în care am fost mai mult izolați. Planul suna atât de bine, dar după revelion cu un copil în plină erupție a molarilor am realizat că dacă l-am lua cu noi, schiul ar fi exclus din ecuație. Așa ca mi-am făcut curaj să plec pentru prima oară fără el.
Am pregătit momentul din timp. I-am tot explicat micuțului că urmează să rămână cu bunicii pe care îi iubește enorm. De asemenea l-am lăsat la ei peste noapte cu o săptămână înainte de plecarea la Straja ca să vedem cum reacționează. Emoțiile mele cele mai mari erau legate de faptul că Edi la un an și 3 luni e încă alăptat. Din fericire nu are asocieri de somn și se culcă singur în pătuțul lui. Noaptea de probă a mers bine, așa că m-am înarmat cu o pompă bună și cu mult curaj și am plecat la schi.
Soțul meu și-a luat o zi de concediu așa că am plecat vineri dimineața. Edi a rămas acasă cu bunicul care și-a luat o zi de concediu ca să stea, în premieră, singur cu băiatul. Bunicul s-a descurcat de minune deși a fost stresat cu apeluri telefonice repetate din partea mămicii speriate. Abia când am aflat că băiatul a dormit bine la primul somn de zi, a mâncat și a ieșit cu bunicul afară, am reușit să mă relaxez puțin.
Am ajuns pe la ora 14:00 la cazare, am mâncat și am ieșit pe pârtie. Pârtia era înghețată, eu eram supărată și nu am reușit să mă simt bine deloc. Spre seară însă m-am destins și după ce am aflat că Edi a adormit destul de ușor, a fost și mai bine.
Sâmbătă a fost o zi minunată în care am schiat până nu am mai reușit să ne controlăm picioarele. Am reușit să mă detașez și să mă bucur de experiență într-un cadru de vis.
Copilul a refuzat laptele din cană, dar a mâncat bine. Eu m-am cam chinuit cu pompa și nu cred ca rezistam mai mult de 3 zile fără el, chiar daca am pompat zilnic de mai multe ori și am făcut eforturi ca să detensionez sânii
Duminică am mai prins o jumătate de zi frumoasă și ne-am încărcat bateriile amândoi. Când am ajuns acasă eram nerăbdători să ne vedem omulețul. Reacția lui când ne-a văzut mi-a rupt inima în două. S-a uitat la noi din brațele bunicului, și-a arcuit gurița și ochii i s-au umplut de lacrimi. Apoi a cerut țiți și a suspinat în timp ce îl alăptam.
Deși a fost greu și pentru noi și pentru copil, cred ca aveam nevoie de această călătorie. A fost minunat să ne regăsim, să facem ceva ce ne place împreună, dar nu cred ca mai pot pleca fără Edi pentru o vreme.
Mai multe povești cu și despre oameni mari disponibile aici.