E o liniște apăsătoare în casă. Băieții au plecat spre creșă, iar eu am strâns ce mai era de strâns de prin casă. Aș putea să fac o baie caldă sau să gătesc neîntreruptă.
Aș putea să sortez hainele din dulap și să le pregătesc pentru noul sezon, sau să ies la o cafea. În schimb, stau pe canapea și mă uit la filmulețe de anul trecut. Atunci băiețelul meu avea chip de bebeluș și se străduia să facă primii pași nesusținut. Râdeam și ne bucuram de micile victorii.
Acum când iese de la creșă îmi spune că a mâncat singur toată supa și îmi spune cine a plâns și cine a fost cuminte. Timpul a zburat nebun și m-am trezit subit aici și acum. Singură.E o liniște ciudată în casă, diferită de liniștea pe care o avem când băiatul e la bunici. Atunci putem suna oricând să îl vedem și să ne povestească ce a făcut în parc.
A venit momentul în care pot să fac toate lucrurile după care am tânjit timp de un an si 10 luni, dar trebuie să reînvăț să mă bucur de ele.
Mă uit în jur și mă întreb cum am putut să fim cândva fericiți în casa asta fără jucării împrăștiate? Cum puteam să ne amuzăm fără râsete de copil? Cum intra soarele pe geamuri fără să evidențieze urmele de mânuțe mici? Cum am putea să redevenim vreodată ceea ce am fost?
Odată ce ai devenit mamă inima ta nu mai simte doar pentru tine. Aleargă bezmetică pe oriunde merg puiuții tăi. Gândurile nu-ți mai aparțin și momentele de fericire au nume și prenume, pe care tu și soțul tău le-ați ales. Poate exagerez, dar aș putea să jur că orice mamă a simțit la un moment dat exact ce simt eu acum.
Intrarea în colectivitate e doar un prag și mai urmează multe. Dar e prima dată când tu, ca mamă, simți că nu mai ai control deloc. Că nu poți să îți aperi și să îți consolezi copilul așa cum credeai că vei putea să o faci mereu. Că aripa sub care îl țineai a rămas prea mică și poți acum doar să zbori în jurul lui. Să îl veghezi mereu de la o anumită distanță, să tresari și să suferi când vezi că îi e greu. Să îmbrățișezi, să consolezi și să ștergi o lacrimă atunci când el se așează la pieptul tău.
De acum meseria de părinte se transformă într-o eternă așteptare. Să îl vezi, să vină acasă, să te caute, să te sune, să îți dăruiască o îmbrățișare sau un pupic. Să rupă din timpul lui ceva și pentru tine așa cum tu ai rupt pentru el bucăți din sufletul tău.
Mai multe gânduri de mămică găsești aici.
Mă găsești și pe Facebook și Instagram.
Imagine de Free-Photos de la Pixabay