În seara asta la culcare, în timp ce îmi răsfățam nasul cu mirosul parului lui m-a străfulgerat o întrebare: Până când voi mai putea să-mi pup băiatul?
Am urcat ca de obicei împreună la nani. E momentul nostru de dragoste și conectare.
În timp ce îi mângâiam mânuțele de copilaș, mă întrebam în gând. Oare câți ani mai pot face asta, în caz că m-ar mai lăsa? Când ar deveni ciudat sa îl mângâi? Când ar fi deplasat sa îl pup? La 10 ani? La 12, 15?
Am impresia, poate eronată, că în cazul fetelor nu e o ruptură atât de abruptă. Spun asta raportându-mă la relația pe care o am eu cu mama. Încă sunt momente în care mă cuibăresc lângă ea și aștept să îmi maseze gâtul. Incă mă simt confortabil lângă ea, chiar dacă sunt adultă și am deja copii.
Așadar faptul că sunt și mamă de fată mă face să sper că dovezile de afecțiune nu vor dispărea de tot. Și totuși și el e tot atât de mult puiuțul meu ca și ea.
Când se va schimba omulețul meu într-un bărbățel căruia îi va fi rușine să o îmbrățișeze pe mama sa?
Dar eu cum am să pot să mă abțin? Acum, aici, în timp ce îi mângâi obrajii, simt cum îmi explodează inima de drag. O să îl iubesc mai puțin? O să îl iubesc altfel? Cum se schimbă puiul în ochii mamei?
Și ca de obicei, iubitul meu mic mi-a dat răspunsul. S-a întors spre mine pe jumătate adormit și m-a pupat pe frunte. Toate temerile mi-au dispărut subit.
Mi-a spus, din nou, fără cuvinte:”Mami, nu-ți face griji! Va fi bine!”
Mai multe gânduri de mămică găsești aici.