Renunțarea la suzetă s-a petrecut de ceva timp în cazul lui Eduard, dar am zis să vă povestesc experiența noastră în speranța că poate vom ajuta un alt copilaș să facă marele pas.
După ceva muncă de documentare, o discuție cu medicul dentist și lectura articolului Mirunei de pe Și blondele gândesc (Miruna e medic dentist) am decis să le ofer ambilor copii suzeta. Pe Sara chiar m-am străduit să o fac să accepte suzeta în locul degetului, din simplul motiv că suzeta o pot arunca, degetul în schimb e atașat de copil.
Copilul avea acces la suzetă doar la somn
Suzeta a fost un real ajutor pentru mine, în special noaptea. Mi-am alăptat ambii copii și suzeta a reprezentat șansa mea de a mai amâna unele sesiuni de alăptare pe timpul nopții după vârsta de 10 luni a bebelușilor. A fost și modalitatea lor de a se autoliniști. Aveam una sau două suzete fosforescente în pat și copiii au învățat să le caute singuri și să se culce înapoi.
Suzeta nu a părăsit niciodată dormitorul. Edi a fost uimit să vadă la creșă un copil cu suzetă în guriță. El avea impresia că suzeta locuiește în dormitor.
Suzeta și sticluța de apă m-au ajutat să îl înțarc pe Edi de noapte în jurul vârstei de un an. De atunci a început să doarmă neîntrerupt până dimineața. Cu Sara încă nu am reușit această performanță. Ea are dureri mult mai intense la erupțiile dentare și doar alăptatul îi alină puțin suferința.
Așadar, băiatul a folosit puțin suzeta. Era parte din ritualul de culcare. Îl spălam pe dinți, îl schimbam în pijama, spălam suzeta, o lua în guriță și închidea ochii. După ce adormea eu îi scoteam suzeta din gură de fiecare dată.
Deși utilizarea era de scurtă durată, atașamentul era puternic. Avea nevoie de ea ca să adoarmă. Așa că știam că are nevoie de un stimulent puternic ca să renunțe.
Cum am procedat?
Planul meu inițial era să îl ajutăm să renunțe la suzetă la împlinirea vârstei de doi ani. Dar această perioadă a coincis cu venirea pe lume a surioarei lui, așa că am decis să amânăm momentul. Nu am vrut să îi producem un stres suplimentar.
Ocazia a venit exact de ziua lui de naștere când a împlinit 3 ani. Își dorea mult să primească un cadou foarte mare. De câte ori întrebam ce vrea, răspunsul era: o cutie maree, maree.
Am profitat de faptul că bunicii își doreau să îi cumpere o mașină de poliție electrică pe care să poată să o conducă. Știam că urma să vină într-o cutie mare. Așa că le-am propus următoarea idee pe care ei au acceptat-o. Să primească mult dorita cutie mare la schimb cu suzeta.
L-am pregătit din timp. I-am tot explicat că e băiat mare, împlinește 3 ani și e timpul să renunțăm la suzetă. I-am spus că poate să primească un cadou mare dacă e dispus să dea și el ceva la schimb: suzeta.
Inițial nu a fost foarte încântat de idee, dar când a văzut cutia uriașă cu care a intrat bunicul, a fugit sus și a adus suzeta. L-am întrebat dacă este sigur că e pregătit și a spus că da.
Cum au fost serile fără suzetă?
În prima seară a întrebat unde a pus bunicul suzeta. I-am spus că a aruncat-o. Mi-a spus că e trist și îi este dor de ea. L-am asigurat că știu cât îi este de greu și sunt mândră de el că face acest pas. I-am spus că de fiecare dată când simte că îi este dor de suzetă eu sau tati îl vom îmbrățișa strâns ca să îi treacă dorul.
Așa a adormit, într-o îmbrățișare strânsă.
În a doua seară mi-a spus să îl sun pe bunicul să aducă suzeta și să ducă mașina acasă la el. I-am explicat că dacă își dorește asta, mașina va fi returnată la magazin. A renunțat la idee.
În a treia seară mi-a spus că vrea suzeta și nu îi pasă dacă returnăm mașina. I-am spus din nou că știu ce greu îi este și că sunt acolo pentru el.
A mai întrebat din când în când de suzetă, dar fără să insiste. Nici măcar nu a încercat să sustragă suzeta bebelușei.
Deși am avut mari emoții, copilul a răspuns pozitiv. La fel a fost și în cazul înțărcării, despre care am scris aici. Cred că în cazul fiecărei schimbări e nevoie ca și părinții, nu doar copilul, să fie pregătiți. Și totul va merge bine.
Alte povești despre viața cu un bebeluș găsești aici.