Indiferent cât te-ai schimbat, prin câte ai trecut, cât ai evoluat, atunci când te întâlnești cu prietenii din copilărie ești din nou tu.
V-am mai povestit că am avut foarte multe evenimente în acest sezon. Am fost la câteva nunți cu prietenii soțului meu. La altele au fost prietenii mei din copilărie. Privind retroactiv, am observat un lucru firesc.
La petrecerile cu prietenii lui, soțul meu s-a distrat mai mult decât mine. La fel s-a întâmplat și în cazul meu. Deși prietenii lui au devenit între timp și prietenii mei, adevărul e că nu mă voi integra total în grup niciodată. Pentru că există doar un loc în care te potrivești perfect. Între oamenii tăi.
Acolo, pentru câteva minute, când începe o melodie, orice melodie și fiecare începe să danseze în ritmul lui. Atunci când fiecare își dă frâu liber și corpul lui face exact ceea ce simte… Acolo ești din nou liber. Ești din nou tu.
Atunci nu simți că au trecut anii și s-au schimbat oamenii. Nu există facturi, credite, rate, responsabilități. Acolo ești tu cel fără inhibiții. Ești cel care dormea în cort și pierdea nopțile pe o terasă. Auzi aceleași discuții pe care le ști pe de rost dar îți e drag să le asculți. Ești lângă aceiași oameni despre care știi atât de multe, deși nu ai mai vorbit cu ei de prea mult timp.
Prietenii cu care ai crescut sunt o parte din tine
Acolo ești zâmbet până la urechi și priviri complice. E ok orice inside joke și nimeni nu se supără. Pentru că vă știți. Vă cunoașteți în orice ipostază. Cum își cunosc doi soți căsătoriți de mulți ani fața de dimineață. Așa cum știe mama adevărul oricât ai vrea să o minți. Așa te știu prietenii cu care ai crescut. Și oricâți oameni ai cunoaște nu ai să poți să-i înlocuiești.
Poate nu sunt cele mai compatibile persoane. Poate s-au certat mereu. Și poate părea că nu se plac între ei cu adevărat. Poate părea că nu te plac nici pe tine. Dar ce ați trăit împreună nu se poate compara cu nimic altceva.
E un tren numit maturizare. Bun sau rău, cu întârzieri și defecțiuni, așa cum a fost, te-a adus până aici. Și chiar dacă acum circuli doar cu avioane private, ești fix același din nou când te așezi pe bancheta ruptă din compartimentul tău.
Trenul acela care te ducea cândva la mare, a însemnat călătoria care te-a făcut pe tine mare. Și te primește în el oricând vrei să deschizi ușa spre trecut.
Eu o voi deschide luna viitoare când voi merge la o cabană cu prietenii cu care am cresut.
Alte povești cu și despre oameni mari găsești aici.