Sâmbătă s-a împlinit un an de când suntem compleți. Fetița noastră a împlinit un an.
Nu am cosmetizat fotografia în niciun fel. Cred că fața mea pătată de femeie însărcinată, ochii plini de emoții și grija cu care îmi ating bebelușul nou născut, descriu perfect momentul nașterii ei.
A trecut un an de când pășeam cu emoție în afara salonului în care am fost doar noi două. Ieșeam cu un coșuleț în mână să îi arăt soțului meu ce minune au creeat doi oameni ca noi. Și gâtul mi s-a uscat de emoții atunci când și-a coborât obrazul peste ea. Când i-a simțit pielea perfectă și mirosul divin de bebeluș. Și am știut atunci că tot ce pot să-mi mai doresc pe lume e să fim toți sănătoși.
Sara s-a născut pe timp de pandemie. Am mers spre maternitate cu inima strânsă, la fel ca multe alte mămici care au fost în situația mea. Dar cred că timpul pe care l-am avut doar pentru noi două ne-a prins bine. Au fost 3 zile în care ne-am obișnuit să se simțim și-n exterior. Ne cunoșteam deja atât de bine dinăuntru, încât 3 zile ne-au fost de ajuns.
Minunea frumoasă cu ochii mari a venit între noi să aducă echilibrul. Dar nu aș zice că a venit să ne închidă cercul. Eu văd familia noastră mai mult ca pe un pătrat. Fiecare avem colțurile noastre, dar reușim mereu să ne întâlnim diagonalele la centru.
E un pătrat cu fete zâmbărețe și băieți harnici. Cu cântece de bucurie sau plânsele de necaz. E o geometrie în care probabil am putea să existăm fără un element sau altul, dar n-am mai fi vreodată perfecți.
Și am venit acasă să ne începem viața. Viața de patru ce-a plecat din doi. Căci dacă rămâneam doi, ne aveam unul pe altul dar pierdeam o dimensiune.
Și pierdeam chiar dimensiunea care a dat o nouă adâncime vieții noastre. Am dat înapoi vieții exact ce am primit. Două suflete de om cu vise și aspirații din doi oameni care își doresc să facă totul cât de bine pot.
O fi frumos și universul liniar, dar lucrurile arată mult, mult mai frumos în spatiu.
La mulți ani fericiți păpușă vie. Te iubim!
Alte povești cu și despre doi copii găsești aici.