V-am mai scris că în ciuda tuturor defectelor ei, România merită iubită. Și are norocul că mai sunt aici oameni frumoși care cred la fel. Azi vă vorbesc despre un astfel de om, Miruna Ioani, și despre lucrul minunat pe care l-a reușit în țara asta atât de greu de schimbat în bine. Datorită ei alăptarea e protejată prin lege în România.
Am simțit pe propria mea piele cât de mult contează ca cineva să lupte pentru un drept al tuturor și să obțină o schimbare.
Cum stă treaba cu alăptarea într-un hotel child friendly?
Am ales să plecăm în Ungaria în minivacanța de 1 Decembrie. Am mers la Aquaticum, aquaprak-ul din Debrecen. Vecinii unguri au reușit să ne impresioneze cu numeroase facilități pentru familiile cu copii. Am găsit un adaptor de wc pentru copii în baie, un coș de gunoi special pentru scutece și două pătuțuri pentru copii.
Jos la aquapark pe ușa am văzut un afiș conform căruia hrănirea copilului la sân este agreată și m-am bucurat, fetița mea de un an fiind încă alăptată. În interiorul Aquapark-ului sunt spații de joacă și toalete speciale pentru copii.
Am observat cu puțină invidie cât de bine se pricep vecinii la turism. Hotelul avea și o cameră cu jocuri și jucării. Am fost acolo cu copiii într-o după-masă și amândoi au găsit multe jucării frumoase cu care s-au jucat. Erau și mulți copii români cu care s-au jucat frumos împreună.
Totul a mers bine până când Sara a început să tragă de bluza mea și să plângă. M-am așezat pe un scaun într-o parte și am început să o alăptez. Atunci a venit la mine doamna care supraveghea copiii și a spus pe un ton răstit: no, no, no, no, no!
M-am uitat instinctiv după băiețelul meu mai mare pentru că primul meu gând a fost că a stricat el ceva. Dar doamna a continuat, cu o privire plină de dezgust să îmi explice într-o engleză stâlcită să plec de acolo dacă vreau să alăptez. Mi-a spus că acolo nu e posibil așa ceva, că sunt copii mici. I-am explicat politicos că și copilul meu e mic și are o nevoie fiziologică normală. A continuat să-mi vorbească pe un ton iritat. A spus să plec în cameră pentru că acestea sunt regulile.
În multe țări alăptarea în public este considerată ceva rușinos
Nu am trăit niciodată așa ceva înainte. M-am simțit umilită. Nu am reușit să accept ca puiul meu să fie exclus dintr-un spațiu dedicat lui, doar pentru că mintea umană e atât de bolnavă încât poate considera modalitatea naturală de hrănire a unui copil ca fiind indecentă sau rușinoasă. I-am spus doamnei că voi merge la recepție să aflu cum e posibil ca o astfel de regulă să existe într-un hotel care se vrea prietenos cu copiii.
Am mers la recepție cu sângele care-mi pulsa în obraji. Speram să găsesc acolo puțină empatie. Am întrebat politicos care este regula. Am menționat faptul că pe ușa de trecere din hotel în aquapark era un afiș pe care scria că alăptarea este agreată. Recepționistul mi-a răspuns încurcat că nu știe, dar îmi deschide sala de conferințe dacă vreau să alăptez. Am cerut să vorbesc cu managerul. Nu era acolo. Am cerut un formular de reclamații și sugestii. Nu aveau.
Mi-a fost oferită o foaie de hârtie ruptă dintr-o agendă. Am scris acolo ce mi s-a întâmplat, știind că probabil hârtia urma să fie aruncată. Dar pur și simplu nu am putut să nu fac nimic. Nu am putut să-mi înec amărăciunea.
La noi e mai bine!
Și revenind la România, nu zic că suntem cu mult în fața Ungariei ca mentalitate. Nu zic că asta nu mi se putea întâmpla și în România, deși nu mi s-a întâmplat până acum.
Zic doar că datorită unui om minunat ca Miruna, care a luptat ca să schimbe ceva, dacă așa ceva mi s-ar întâmpla, aș putea spune că legea e de partea mea. Că dreptul de a-mi hrăni copilul la sân în public este garantat prin lege. Pe Miruna probabil o știți de pe blogul Și blondele gândesc. Dacă nu o știți, vă îndemn să dați o fugă până pe pagina ei.
Cât e de minunat? În țara noastră o mamă nu poate fi izgonită într-o cameră sau o toaletă pentru că e cineva deranjat de puiul ei care se hrănește.
România îsi iubește mamele, pentru că mamele o iubesc. Și își iubesc copiii atât de mult încât se luptă pentru ei până la capăt. Luptă cu prejudecățile, cu nedreptățile. Nu pleacă pur și simplu capul. Nu acceptă că merge și așa. Asta a făcut o mamă pentru toate mamele din România.
Asta putem face fiecare dintre noi.
Alte povești despre viața cu un bebeluș găsești aici.
Mă găsești și pe Facebook și Instagram.
Imagine de seeseehundhund de la Pixabay