cuvintele
Gânduri de mămică

Când vom înțelege că și cuvintele sunt arme, vom putea să oprim orice război

Cuvintele sunt arme. Cuvintele pot să aline sau pot să doară. Pot înălța suflete, la fel cum pot dărâma vise. Înlănțuirea lor e arta care poate face diferența dintre bine si rău.

Cuvintele sunt cel mai mare atu al nostru ca specie. Prin ele ne diferențiem de alte animale. Ele ne-au făcut cine suntem azi. Dar tot ele ne pot aduce sfârșitul. Și o pot face în atât de multe feluri!

Am învățat să le folosim ca să cerem. Și cerem atât de mult în fiecare zi! Uităm uneori că tot prin intermediul lor putem să oferim. Și uneori câteva cuvinte spuse exact de omul potrivit, în momentul oportun, fac diferența.

Cuvintele fac diferența între viață și moarte, între speranță și deznădejde, între fericire și amărăciune.

Cuvintele sunt arme pentru că taie în carne vie, dar pot să construiască și poduri spre rai. Dar noi hotărâm în ce scop le folosim. Pentru că partea bună e că ele nu costă. Mai bine spus, valoarea lor nu se măsoară în bani. Mai degrabă în zâmbete sau lacrimi și-n amintiri ce rămân peste ani.

Cuvintele pot schimba vieți

Cuvintele sunt arme atât de puternice încât pot să doară uneori mai mult atunci când nu sunt spuse decât atunci când le rostim.

Comunicarea poate salva relații. Ideal e ca relațiile să fie construite în jurul unei comunicări eficiente, dar niciodată nu e prea târziu pentru îmbunătățirea acestora. Important e ca partenerii să fie deschiși înspre căutarea unor soluții și să își dorească să ajungă acolo împreună. Cuvintele chiar pot repara familii.

Cuvintele sunt resursa noastră cea mai de preț. Să fim conștienți de puterea lor și vom fi bine.

Mai multe gânduri de mămică găsești aici.

Mă găsești și pe Facebook și Instagram.

Imagine de lisa runnels de la Pixabay 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.