Viața cu un bebeluș

Într-o lume ideală fiecare din noi am fi părinții perfecți

Într-o lume ideală orice bebeluș ar dormi „ca un nou-născut” de îndată ce a ajuns acasă de la maternitate (cei care au inventat expresia aceasta cu siguranță nu au avut copii). În lumea ideală orice mămică ar putea alăpta fără probleme din primul moment și ar simți acea conexiune magică împreună cu puiul ei. Și ar pierde toate kilogramele acumulate în sarcină în câteva săptămâni. În lumea aceasta de vis, proaspeții părinți ar aștepta cu brațele deschise și masa plină de bunătăți toți vizitatorii imediat după ce au ajuns cu copilașul acasă din spital. Într-o lume ideală ar exista părinții perfecți.

Din păcate lumea ideală există doar în filme sau pe rețelele de socializare. Copiii nu dorm pur și simplu și tu nu ești ca și scoasă din cutie după ce naști. Remediile pentru colici nu au rezultate miraculoase și nu răstoarnă nimeni un car de înțelegere și răbdare peste partenerul tău odată ce ai născut. E normal să îți fie greu și mai ales e în regulă să te simți copleșită.

Cel mai bun lucru pe care îl poți face e sa comunici ceea ce simți. E perfect  normal să nu îți dorești vizite în perioada de acomodare și recuperare. E absolut acceptabil să nu îți dorești să socializezi și mai ales să primești sfaturi nesolicitate. E normal să te cerți cu partenerul tău și sa te simți neînțeleasă. Corpul tău după naștere trece printr-un uragan de hormoni care îți dau senzații greu de descifrat și gânduri contradictorii.

Părinții perfecți există doar în imaginația noastră

După bucuria și emoția de a da naștere copilului pe care și l-au dorit, multe mămici, la doar câteva zile de la naștere, trec printr-o formă ușoară de depresie, manifestată prin plâns, anxietate, schimbări bruște de dispoziție și sentimente negative. Este vorba despre ceea ce specialiștii numesc baby blues.Este foarte importantă distincția între baby blues și depresia postnatală: dacă anxietatea, emoțiile si sentimentele negative nu se ameliorează după 1-2 săptămâni, ci dimpotrivă, devin chiar mai severe, este foarte probabil să fie vorba despre depresia postnatală.

Momentele în care te simți fragilă, singură, neajutorată sunt firești dar nu trebuie ignorate. Vorbește cu cei din jur. Explică-le ceea ce simți. Cere ajutor. Doar așa poți evita o eventuală depresie postnatală care e un lucru real și dureros de frecvent.

Nu există o rețetă a unui start perfect în conviețuirea cu noul membru al familiei. Dintr-o dată apare, e acolo, e dependent 100% de tine și nu mai pleacă niciodată. Știu că sună pueril și evident că se presupune că ai avut timp să te pregătești pentru asta toată sarcina, dar nu e chiar așa. Oricât ai citi, oricâte cursuri ai frecventa, oricâți oameni cu copii ai avea în jur, nimic nu se compară cu momentul în care îl ai pe al tău.

Toată dragostea, teama, nesiguranțele, o mie de senzații noi ies la iveală și tu trebuie să înveți să le controlezi. De acum ești părinte. Trebuie să te descurci în orice împrejurare și să ai răspunsul la orice întrebare. Dar am o veste bună. Te vei descurca. Intuiția ta și dragostea pentru cel mic vor fi cele mai puternice arme ale tale. Tu si tăticul puiului tău sunteți părinții perfecți pentru că sunteți singurii pe care îi are bebelușul vostru, iar el e parte din voi.

Curaj dragi părinți. Viața cu copii nu e perfectă, dar e minunată așa cum e ea.

Alte povești despre viața cu un bebeluș găsești aici.

Surse electronice

https://www.romedic.ro/baby-blues-0P874

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.