Gânduri de mămică

E greu să ai copii mici, dar e mai greu să realizezi că nu vor mai fi mici niciodată

E greu să ai copii mici, dar e mai greu să realizezi că nu vor mai fi mici niciodată.

E greu să stai lângă ei cu orele ca să adoarmă, dar e mai greu să știi că au crescut și nu îți mai caută compania înainte de culcare.

E dificil să zâmbești când te simți copleșit, dar e minunat să îți vezi bebelușul zâmbind.

E îngrozitor să nu îți poată spune ce îi doare, dar te gândești cu melancolie la dulceața primelor gângureli pe care nu le vei mai auzi din gurițele lor.

E obositor să faci totul pentru altcineva, dar e mai greu să știi că într-o zi nu va mai fi nevoie de tine.

E atât de greu acum, dar cât mai ține greul? Mai avem 2-3 ani? Sau poate 5-6? Și apoi?

Apoi vine melancolia. Vine regretul că nu ne-am bucurat mai mult. Că am fost prea obosiți. Că am fost absenți, chiar dacă fizic am fost mereu lângă ei.

Mai avem câțiva ani și apoi ne vom dori să ne întoarcem la ziua de azi. Să pupăm piciorușe pufoase de o mie de ori. Să strângem tot mirosul de lăptic și să îl îmbuteliem într-o sticlă din care să mirosim hapsâni în fiecare zi. Să mângâiem, să îmbrățișăm și să iubim acum de tot și pentru totdeauna.


Pentru că peste 5 ani îi vom avea tot aici, doar că ei nu vor mai fi aceiași…

Și nici noi.

Mai multe gânduri de mămică găsești aici.

Mă găsești și pe Facebook și Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.