Cum a zburat timpul iubitule și am devenit din noi doi, părinți de doi?
Când am trecut de la zâmbete cu subînțeles la zâmbete de mândrie pentru puii mici? Când ne-am transformat din spontani și efervescenți în responsabili și organizați?
Am găsit azi o fotografie de dinainte de căsătorie care parcă surprinde în ea tot ce eram noi atunci. Eram fericiți, tineri, proaspeți și fără griji. Aveam spirit de aventură și chef de viață. Aveam dimineți leneșe și nopți pierdute. Aveam dragoste și dor și avânt și nebunie. Goneam liberi pe drumul vieții și nimic nu ne putea face să deviem de la traseu. Ne aveam unul pe celălalt și nu aveam nevoie de nimic altceva.
Dar azi iubitul meu avem mai mult de atât.
Avem împlinire și liniște în suflet, în timp ce în casă avem gălăgie mereu. Avem atâtea realizări împreună și sentimentul că suntem compleți. Avem doi copii frumoși și o viață înainte să ne bucurăm de ei. Avem lucruri și jucării și bagaje și scutece. Avem râsete de bebeluși și cântecele cu flori și animale. Avem în față dovada vie că viața e minunată și fiecare lucru pe care îl descoperim alături de ei e extraordinar.
Acum învățăm să ne bucurăm când trece trenul sau atunci când apare mașina de gunoi. Suntem mândri când găsim scutece goale și olițe pline. Ne topim iremediabil când primim pupici din senin și îmbrățișări de la brațele pufoase de oameni mici.
Avem programul încărcat și vacanțele planificate. Avem și griji, probleme, facturi și ceva fire albe. Avem poate și câte un rid în plus. Dar cel mai important e că trecem prin toate braț la braț, obraz lângă obraz și inimă lângă inimă. Și că mai presus de toate încă ne avem unul pe altul în fiecare zi.
Să nu uiți niciodată, că dincolo de părinți de doi, suntem tot noi și așa vom rămâne întotdeauna.
Foto: Expression Studio
Alte povești cu și despre oameni mari găsești aici.