Te-ai întrebat vreodată de ce dorul amplifică iubirea? De ce simți că te arde sufletul atunci când cel drag nu e lângă tine, poate mai mult decât îi apreciezi prezența zi de zi?
E precum o mână care realizezi cât e de importantă, atunci când nu poți să o folosești. Lipsa celui pe care il iubești cu adevărat doare. E ca și cum cineva ți-ar amputa o bucată din suflet.
Dar e atât de ușor să te obișnuiești cu ceea ce e bun și confortabil. Cu ceea ce te întregește și te face să te simți acasă. E atât de ușor să simți că binele îți este garantat, încât uneori uiți cât e de prețios.
Dorul e un fel de iubire care doare
E greu să iubești și să rămâi îndrăgostit. Și uneori e greu să apreciezi cu adevărat ceea ce ai. Dar îți propun un exercițiu.
Atunci când e greu, când simți că ți-a ajuns, atunci când ești rănit, sătul, agasat și obosit… Când simți că ai ajuns la capătul răbdării, imaginează-ți pentru o clipă că nu mai ai ceea ce ai acum.
Imaginează-ți că lucrul acesta pe care îl simțeai indestructibil și permanent ajunge brusc la final. Că nu mai este cale de întors. Imaginează-ți că s-a terminat și nu mai poți schimba nimic.
Îți tremură sufletul?
Atunci asigură-te că asta nu se va întâmpla niciodată. E în puterea ta să o faci. Iubește acum și apreciază ceea ce iubești. Pentru că „acum” e singura certitudine a vieții. Și e în mâinile tale.
Alte povești cu și despre oameni mari găsești aici.