E plin internetul de sfaturi pentru pregătirea copilului mai mare pentru venirea frățiorului sau a surioarei pe lume. Dar ce ne facem dacă am urmat toate recomandările și copilul mare tot nu reacționează pozitiv atunci când apare bebelușul?
Schimbarea comportamentului copilului mare e normală
În primul rând nu ne alarmăm. E perfect normal ca primul născut să fie afectat de venirea celui de-al doilea copil. Tot universul lui se schimbă. Unii copii vor avea reacții mai puternice, în timp ce alții se vor acomoda mai ușor.
Diana Stănculeanu, psihoterapeut specializat în terapii cognitiv comportamentale, spunea într-un discurs pe această temă, că prima emoție care apare în cazul fratelui mai mare la venirea celui mic este frica. Nu e iubirea, nu e apartenența, nu e nici măcar respingerea, ci e pur și simplu frica.
Cel mare este speriat că pierde afecțiunea celor mai importanți oameni din viața lui și se va lupta așa cum știe mai bine ca să le atragă atenția.
Comportamente care pot apărea după venirea bebelușului și cum le putem aborda
1. Apariția comportamentului regresiv la fratele mai mare
Copilul mai mare poate începe să adopte comportamente tipice bebelușului pentru că observă că acesta primește mai multă atenție. Poate să ceară din nou suzeta, sau scutec. Poate să ceară biberonul sau să își dorească să fie legănat. Uneori poate chiar să reînceapă să facă pe el.
Ce putem să facem?
În primul rând să înțelegem că toate aceste comportamnete sunt normale și că sunt doar o etapă care va trece. Apoi trebuie să le explicăm cu răbdare că bebelușul are aceste comportamente pentru că el doar așa poate să se exprime. Le putem arăta poze cu ei când erau mici și făceau aceste lucruri. Apoi le explicăm că deși au crescut și acum pot să facă multe lucruri singuri, noi îi iubim la fel și îi vom ține în brațe atât cât își doresc.
Copilul nostru adormea singur înainte de venirea surioarei. După ce s-a născut ea, a avut nevoie pentru o perioadă destul de îndelungată de prezența unuia dintre părinți ca să reușească să adoarmă. Am folosit aceste momente pentru conectare. Am stat pe rând cu el, seară de seară și asta l-a ajutat să simtă că încă este iubit de amândoi părinții.
2.Respingerea mamei
Mulți copii trăiesc o adevărată dramă când văd brațele mamei lor ocupate cu un alt copilaș. Ca răspuns, unii încep să își respingă mama și să ceară asistența tatălui, sau a altei persoane de atașament (bunică/bunic/bonă) pentru orice nevoie. Acest moment poate fi dureros pentru mamă, care simte o nevoie disperată de conexiune cu amândoi copiii în egală măsură.
Ce putem să facem?
Să avem multă răbdare și disponibilitate pentru copilul care se află în această situație. Să îi validăm sentimentele și să îi explicăm că brațele noastre sunt deschise pentru ei. E recomandat să nu îi forțăm și să îi lăsăm să decidă când își doresc să vină din nou spre noi.
E foarte important ca atunci când asta se va întâmpla, să încercăm să le acordăm toată atenția pentru câteva clipe. Dacă totuși nu e posibil, pentru că bebelușul are o nevoie imediată, să le explicăm cu calm că ajutăm bebelușul și imediat după îi vom lua în brațe.
Pe mine Edi m-a respins vehement vreme de vreo trei săptămâni. Îmi spunea să mă duc la bebe și să îl las în pace. Apoi cerea să vină tăticul lui. A fost o perioadă foarte grea din punct de vedere emoțional pentru mine, dar după ce a trecut nu s-a mai repetat niciodată.
3.Solicitarea atenției celui care ține bebelușul
Un alt comportament frecvent e solicitarea atenției persoanei care ține bebelușul în brațe. Fie că e un părinte sau un bunic, cel care ține bebelușul devine brusc persoana preferată a copilului mai mare. Acesta poate să ceară verbal celui care ține bebelușul, să îl lase jos ca să se joace cu el. E posibil de asemenea să recurgă la alt fel de gesturi ca să atragă atenția adultului. Copilul mare poate să țipe, să înghiontească sau să împingă.
Ce putem să facem?
Să variem momentele în care dăm bebelușul altcuiva și ne jucăm cu fratele mai mare, cu momente în care explicăm că asta nu e posibil în acest moment. Îi spunem că bebelușul are nevoie și el de brațele noastre. Apoi îi promitem că ne vom juca împreună în curând. E foarte important să ne ținem de cuvât.
Noi încă avem uneori momente în care băiatul cel mare (3 ani jumătate) ne cere să o lăsăm pe surioara lui și să ne jucăm cu el. Ea are acum 1 an jumătate și reușim deja să o integrăm în jocurile noastre. De cele mai multe ori îl rog să mă ajute să o învățăm ceva și asta îl face să se simtă important și îl responsabilizează.
Ce mai funcționează în cazul copilului mai mare din familia noastră?
Un lucru care îl ajută mult pe fratele mai mare este ca adulții să manifeste aceleași așteptări și să aibă aceeași atitudine în raport cu fiecare copil. Să nu trateze diferit cei doi frățiori, chiar dacă unul este mai mic. În momentele în care surioara lui greșește, ea are parte de același tratament ca și el. Dacă îl ciupește sau îl trage de păr, ea este atenționată la fel ca el.
Atunci când îl îndemnăm pe fratele mai mare să îl înțeleagă și să îl ierte pe cel mic pentru că acesta nu știe sau nu înțelege, riscăm să îl facem să se simtă neîndreptățit.
Alte povești cu și despre doi copii găsești aici.
Mă găsești și pe Facebook și Instagram.
Imagine de Omar Medina de la Pixabay