A doua sarcină e o experiență cu totul nouă, dar la fel de uimitoare ca și prima. Acum că am depășit perioada grea din primul trimestru, încep să conștientizez tot mai mult ceea ce trăiesc de 18 săptămâni încoace. Mă pregătesc să devin mamă din nou. Mă ajută și burtica devenită vizibilă parcă peste noapte.
A doua sarcină e total diferită și pentru că înăuntrul meu crește acum un altfel de omuleț, o fetiță atât de dorită care urmează să ne completeze familia. Dar și mama care o așteaptă e un alt om.
Primul copil a venit pe lume într-o familie formată din doi oameni care nu știau în câte feluri li se va schimba viața. A venit speriat și flămând de atenție și de iubire. A îndurat nepuțința și nepriceperea nostră și ne-a ajutat să învățăm să îi fim părinți. Și acum fără să știe, al doilea copil urmează să ne învețe cum să rupem din noi, cum să întindem, să peticim, să îmbrățisăm, să ocrotim, să primim și să oferim de două ori mai multă dragoste împărțită la doi. Și cum să mai rămână ceva și pentru noi.
Azi brațele și ochii unuia dintre noi au câte un răgaz, apoi au ale celuilalt. Dar când ajungi aici păpușă vie vom mai schimba din brațe doar un pui de om cu celălalt, doar colici cu dureri de dinți și plâns de dor cu plâns de foame. Vom schimba scutece mai mari sau mai mici și priviri pline de compasiune unul pentru celălalt. Vom schimba din nou orele de somn cu nopțile albe și fețele senine cu cearcănele. Dar de data asta știm la ce să ne așteptăm și mai știm că mai devreme sau mai târziu greul se risipește.
La prima sarcină m-au îngrijorat toate schimbările prin care trecea corpul meu. Am detestat fiecare kilogram în plus și nu m-am simțit niciodată frumoasă. Acum accept lucrurile așa cum vin pentru că știu că am reușit să pierd kilogramele acumulate o dată și am să reușesc și a doua oară. Deși poate o să îmi fie de două ori mai greu să o fac.
Temerile primei sarcini erau atât de diferite. Îmi era atât de teamă să nasc încât aveam uneori insomnii gândindu-mă la asta. Acum știu cât e de greu și de neplăcut dar știu că pot să o fac. Acum îmi e teamă de privirea tristă a puiului meu când mă va vedea cu un alt bebeluș în brațe.
Îmi e teamă că se va simți dat la o parte, neînteles, neiubit, îmi e teamă că momentele noastre de iubire vor fi mai rare sau vor dispărea. Mi-e frică să nu îmi pierd răbdarea din cauza oboselii și să îl tratez urât. Mi-e frică să nu devin o mamă rea, sau o mamă pe jumătate. Îmi e frică să nu îl dezamăgesc pentru că el merită cea mai bună mamă din lume.
Mai multe gânduri de mămică găsești aici.
Imagine de Omar Medina Films de la Pixabay