Timpul trece într-un ritm amețitor, dar parcă e cel mai necruțător cu părinții. Parcă nici nu apuci să clipești și bebelușul tău devine un copilaș.
Ce ți-aș spune dacă m-ai întreba de ce sunt tristă
Dacă m-ai întreba: „de ce ești tristă?” Ți-aș răspunde că nici eu nu mai știu. Sau poate că nu mai vreau să știu. Pentru că dacă aș ști, as încerca să schimb asta. Dar nu mai vreau să încerc. Nu vreau să-mi mai las gândurile să alerge neodihnite în căutarea unor soluții noaptea târziu. Vreau în schimb să îmi îmbrățișez tristețea. Vreau să o accept așa cum e ea și să o trăiesc în liniște.
Apoi întreabă-mă mâine tot ce vrei. Îți voi spune că sunt cea mai norocoasă. Că am o lume în palma mâinii mele când îmi mângâi puiul de om. Că am un milion de stele în priviri când mă uit la tatăl copilului meu iubind fărâma din noi. Întreabă-mă mâine și îți voi spune că am totul, chiar daca sunt și zile când mă simt ca un nimic. Pentru că, vezi tu, lumea e colorată în toate nuanțele și contrastul le ajută să se pună în valoare reciproc.
Magia momentelor speciale trebuie să ne ajungă o viață
Am aflat apoi că familia înseamnă mai mult decât o fotografie frumoasă într-un cadru idilic. E un sentiment mai minunat ca o zi caldă de primăvară si mai pur ca un izvor de munte.
Familia înseamnă și lacrimi si frustrare și insomnie și teamă. E un univers întreg în toată complexitatea lui. Familia e cel mai cald loc, dar e mai greu de păstrat ca un fulg de nea în palmă. Familia e contradicția supremă, e legătura care pe cât e de puternica e în același timp efemeră.
Ghid de supraviețuire pentru zilele cu urlete
Spune soțul meu aseară cu urlete de copil pe fundal: Can you hear that? It’s the sound of „we are not having another baby” care se traduce: Auzi? E sunetul de „nu mai facem al doilea copil”.Eu îmi doresc tare mult să mai avem un copil, dar în zilele ca și cea de ieri, aproape că îi dau dreptate. Când …
Scrisoare pentru soțul meu
Luna octombrie m-a găsit cu un singur gând în minte. Să vină momentul nașterii și să se finalizeze cu bine. Aveam atâtea temeri legate de acest eveniment încât nu îmi puteam imagina nicio clipă ce avea să urmeze după. Luna octombrie a trecut și iată-mă în dimineață zilei de 30 cu dureri intense în drum spre spital. În stânga mea, …
Cum să crești un bărbat bun
Viața mi-a dat o provocare. Să cresc un băiețel care să devină un bărbat bun, onest, cald, dar în același timp puternic, capabil să ocrotească și să susțină într-o zi o familie.
Încă mă gândesc des la această responsabilitate enormă. Puiuțul meu iubit într-o zi va pleca în lume. Sper ca toți cei care-l vor cunoaște să îl placă și să îl trateze frumos. Sper să fie bun și blând mereu dar și ambițios, hotărât și proactiv. Sper să trateze orice femeie cu respect și demnitate, dar și cu tandrețe și căldură. Sper să cucerească lumea și să cunoască fericirea deplină. Și mai sper ca în adâncul inimii lui sa existe întotdeauna dorul de casă. Sper să mai treacă pe la părinți și să îi mai sune. Sper să mai primească cu drag un pupic de la mama, pe lângă cele câteva milioane care îi sunt deja așezați pe obraji.
Maternitatea ne transformă oare în superoameni?
Maternitatea e perioada în care multe mămici își descoperă potențialul, dar nu pentru că ar avea mai mult timp liber, așa cum credeam înainte să am un copil.
Azi mă uit înapoi și zâmbesc când realizez cât eram de naivă.
Maternitatea vine la pachet cu foarte multe lucruri, dar timpul liber nu este unul dintre ele.
Dar totuși cum reușesc? Cum pot aceste femei să facă atâtea lucruri minunate și să fie în continuare dedicate familiei? Oare maternitatea ne transformă în superoameni?
Răspunsul este DA, mult mai mult decât ne puteam închipui.