Dacă fiecare dintre noi am interveni atunci când situația o cere, atunci, cu siguranță, lumea ar deveni un loc mai bun.
Bunătatea și empatia sunt la îndemâna oricui.
Rețeta rapidă care mă salvează atunci când nu am timp pentru gătit: somon cu orez negru
Una dintre marile provocări pe care le-am întâmpinat de când bebe a început să mănânce diversificat a fost adaptarea meselor noastre pentru a îndeplinii nevoile lui. Întrucât peștele e foarte sănătos si necesar pentru dezvoltarea armonioasă a celui mic, am ales să împărtășesc cu voi această rețetă pe care noi o îndrăgim mult și o gătim săptămânal.
Curaj, mami! Furtuna va trece și tu vei deveni mai puternică
Da, când vine momentul te încurajez să treci la fapte! Amintește-ți tot ce ți-ai dorit să faci atunci când nu puteai și fă măcar jumătate.
Fii acolo lângă el atât cât e nevoie, atât cât simți, apoi îndrăznește! Găsește-ți drumul înapoi înspre tine! Fă-o în felul tău. Citește o carte, mergi la salon sau fă sport. Și nu uita să zâmbești. Furtuna va trece și vin vremuri mai bune.
Mă arde azi dorul de mâine
Îl simt atât de prezent. Pare îndepărtat, dar mă mistuie încet. Cu fiecare îmbrățișare e mai aproape și tu ești mai departe, mai mare, mai independent. O, puiule, ești încă mic și mi-ai adormit pe brațe. Încă îți miros părul și îți sărut obrajii. Îmi doresc doar să îmi treci prin brațe și să-mi rămâi în suflet. Mă doare azi …
La mare, cu bebe, în timp de pandemie
Orice primă vacanță cu un bebeluș e solicitantă și plină de griji pentru părinți. Am trecut și noi prin această experiență recent, ,alături de băiețelul nostru de 9 luni. Pe lângă zecile de griji legate de drum, program, masă, am mai avut în suflet și teama că mergem într-o țară străină în aceste vremuri grele pe care le trăim. Destinația noastră a fost Bulgaria.
Drumul a decurs surprinzător de bine pentru bebe care s-a trezit de câteva ori, dar a adormit repede înapoi. Pentru noi, în schimb, a fost foarte obositor.
M-am temut de asemena că se va speria de apă, dar din fericire i-a plăcut enorm. Ajungea la hotel epuizat de joacă și râsete în fiecare zi. A avut cele mai bune nopți de când a venit pe lume, cu cate 6 ore jumătate de somn fără trezire. A fost un minunat! Ne gândim serios să ne mutăm la mare!
În ceea ce privește pandemia și normele de igienă, unele lucuri au fost în regulă, altele nu.
Ce se mai aude când nu vorbim niciunul?
Noi nu vorbim. Stăm doar pe canapea în tăcere. Copilul a adormit. Oboseala ne-a făcut să cedăm iar. Am ridicat vocea și ne-am reproșat nimicuri.Noi nu vorbim, nu cu cuvinte, dar ochii, ochii mei îți spun să întinzi un braț și sa mă cuprinzi lângă tine. Am atâta nevoie de îmbrățișarea ta. Ochii tăi ce spun? Nu reușesc să îi …
Bunele intenții cu care pavăm drumul altora spre iad
Comparația cu alții e exemplul perfect de bună intenție care dăunează în loc să ajute. Izvorăște din dorința noastră de a sublinia că am cunoscut cazuri asemănătoare în trecut care s-au rezolvat cu bine. Totul e perfect până aici. Problema e că există toate șansele ca soluția pe care o oferim să nu rezolve problema în cauză, din simplul motiv că fiecare individ e unic. La fel e și modul în care el reacționează sau modul în care resimte și reușeste să gestioneze o situație dificilă.
Comparația cu noi înșine e atât de la îndemână și uneori e foarte greu de perceput ca fiind dăunătoare. Ne simțim datori sa le spunem celor care ne cer sfatul cum am face sau cum am făcut noi. E mult mai dificil să încercăm să înțelegem o situație din perspectiva altuia.
În decursul anilor am descoperit însă, ceva ce funcționează de fiecare dată. O încurajare!
Cât de mare e un om mic?
Omul meu mic e atât de mare cât e dragostea mea pentru el. E atât de minunat, precum e sentimentul ce mă străbate când își lasă căpșorul pe umărul meu. E atât de dulce, ca pupicul lui umed de bebeluș fericit așezat pe obrazul meu. E atât de frumos, ca nimeni altul.
Iubirea pentru un om mic e atât de intensă ca durerea de a-l aduce pe lume, ca mândria fiecărei realizări, ca spaima de a-l ști bolnav. Dar fericirea de a-l avea e nemarginită cum e universul.
Mămică sau femeie?
Maternitatea e cea mai minunată și copleșitoare experiență pe care am trăit-o vreodată. Înainte să se nască fiul meu, nu știam că în inima mea încape atâta iubire, în sufletul meu atâta grijă și duioșenie pentru puiul de om, în mintea mea atâtea gânduri despre cum să fac să fie mai bine pentru el și sub ochii mei cearcăne atât de adânci.
Realizez că în cele 9 luni de când Edi a apărut în viața noastră, eu am fost aproape 100% mămica lui și m-am străduit pe cât a fost posibil, să mai fiu și soția bărbatului de lângă mine. Cumva în tot vârtejul creat în jurul micului om, aveam impresia că o să fie timp și pentru mine mai încolo. Gândurile pentru mine au devenit o amânare constantă: Lasă că o să fac sport după ce nu mai alăptez! Lasă că o să îmi cumpăr haine noi după ce revin în formă! Lasă că o să dorm mâine la amiază!”
Azi simt că piedica pentru a redeveni frumoasă, activă, zâmbitoare și implicată, nu e copilul, nu e nici soțul și nu sunt nici treburile casnice. Piedica pentru a redeveni femeia ce am fost o pun chiar eu!