Acum e vremea bebelușeniei. E vremea mânuțelor pufoase de pupat și al celui mai frumos miros de inspirat. E vremea de umplut sufletul cu amintiri.
Ce simte o mamă înainte să devină mamă din nou
A doua sarcină e o experiență cu totul nouă, dar la fel de uimitoare ca și prima. Acum că am depășit perioada grea din primul trimestru, încep să conștientizez tot mai mult ceea ce trăiesc de 18 săptămâni încoace. Mă pregătesc să devin mamă din nou. Mă ajută și burtica devenită vizibilă parcă peste noapte. A doua sarcină e total …
Familiile care au și copii cu blană sunt cele mai pline de iubire
De când mă știu am iubit animalele și am crescut înconjurată de ele. După ce mi-am început relația cu cel ce avea să îmi devină soț, au început și încercările mele de a-l convinge să adoptăm un cățel. El e un iubitor de animale la rândul lui, dar avea o reticență pentru adopția unui câine în apartament, întrucât avea o …